Într-o vineri de iulie, pe la cinci, cineva din echipă a venit cu ideea: de ce nu ne luăm rachetele și mergem pe terenul de lângă parc? Doar că rachetele erau, de fapt, două, împrumutate de la un vecin, iar jumătate dintre cei prezenți nu ținuseră în viața lor una în mână. Printre ei, trei colegi angajați de abia în iunie. Ne-am dat seama repede că, dacă vrem ca seara să fie plăcută și nu un exercițiu de jenă colectivă, trebuie să știm măcar cum se numără punctele și cine servește primul.

De ce tenisul merge bine ca activitate de echipă, chiar fără experiență

Noi, cei care lucrăm împreună de ani buni, uităm cât de intimidant poate fi începutul pentru cineva nou. Un om angajat de câteva săptămâni încă își caută locul în grup, iar o seară sportivă îi poate lua din presiune sau i-o poate adăuga. Tenisul are avantajul că se joacă față în față, dar cu o plasă între participanți. Nimeni nu te atinge, nimeni nu te acoperă și poți râde de propriile greșeli fără ca nimeni să sufere din cauza lor.

Mai e un lucru pe care l-am observat la prima noastră seară. Într-un joc în care toți suntem la fel de nepricepuți, ierarhia de la birou dispare. Directorul care trimite mingea în gard are aceeași mutră ca stagiarul care o trimite în cer. Iar asta, pentru cineva venit de curând, valorează mai mult decât orice ședință de integrare.

Vara, în plus, seara e lungă și terenurile se eliberează după șase. Nu ai nevoie de echipament scump, de abonament sau de antrenor, ci de două rachete, trei mingi și puțină răbdare cu tine și cu ceilalți.

Mai contează un amănunt de sezon. Vara, oamenii sunt mai relaxați și mai dispuși să încerce lucruri noi, iar orele de după program rămân luminoase. Nu ai senzația că faci un efort în plus, ci că îți iei o seară pentru tine. Pentru cineva abia intrat în firmă, invitația primită de la colegi, fără nicio obligație, e un semn bun că e primit în grup. Tocmai de aceea o ținem simplă și o repetăm, nu o transformăm într-un eveniment mare.

Regulile pe care le explicăm în primele zece minute

Înainte de prima minge, am făcut o mică ședință pe bancă, cu un pahar de apă în mână. Cine vrea să înțeleagă ce înseamnă terenul, serviciul și numărătoarea, poate citi regulile de bază ale tenisului de câmp pentru amatori, unde totul e explicat pe înțelesul unui om care n-a văzut niciodată un meci pe viu. Noi am păstrat doar esențialul și l-am spus cu voce tare, ca la o poveste.

Terenul are linii diferite pentru simplu și pentru dublu, iar la început nu contează decât că mingea trebuie să cadă în interiorul dreptunghiului din partea cealaltă. Serviciul se face din spatele liniei de fund, în diagonală, și ai două încercări. Dacă greșești ambele, punctul merge la adversar, iar asta se întâmplă mult mai des decât ți-ai imagina, mai ales în primele zile.

Punctajul sună ciudat: cincisprezece, treizeci, patruzeci, apoi game. Ne-a ajutat să ne spunem unii altora scorul înainte de fiecare serviciu, ca să nu se piardă nimeni pe drum. Cea mai mare surpriză a fost cât de repede se învață toate acestea când cineva îți arată cu mingea în mână, nu pe o foaie.

Cum alegem echipamentul când nu vrem să cheltuim

Un lucru pe care l-am învățat din greșeală: racheta prea grea îți obosește brațul în douăzeci de minute, iar a doua zi nu mai poți ridica o cană de cafea. Dacă cineva din grup joacă, măcar sporadic, întrebăm la el ce are în plus. Majoritatea celor care au făcut tenis la un moment dat păstrează prin dulap o rachetă veche și o dau cu plăcere.

Pantofii contează mai mult decât racheta, deși nimeni nu-și dorește să audă asta. Un pantof de alergare cu talpă groasă și moale te poate face să-ți răsucești glezna la o schimbare bruscă de direcție. Tenisul cere mișcări laterale, iar o talpă mai plată și mai stabilă te ajută. Nu trebuie să cumperi nimic special pentru prima seară, dar dacă ai la dispoziție o pereche de teniși de sală, ia-i pe aceia.

Mingile se cumpără la cutie și țin câteva întâlniri bune. Nouă ne-a ajuns o singură cutie pentru tot iulie, pentru că am învățat să le adunăm după fiecare serie, nu la sfârșitul serii.

Mai folosim o geantă mare de plastic, în care punem tot: rachetele, apa, un prosop, o pungă cu fructe. Cineva o aduce de fiecare dată, pe rând, și la sfârșit o duce acasă. Pare banal, dar scutește pe toată lumea de întrebarea de la zece minute înainte de joc, cine ia ce. Cu cât mai puține decizii mărunte, cu atât mai multă energie rămâne pentru joc, iar începătorii nu se simt vinovați că au uitat ceva.

Cum organizăm jocul ca să nu rămână nimeni pe margine

La opt oameni pe un singur teren, riscul clasic e ca doi să joace, iar ceilalți să stea și să se uite. Am rezolvat asta cu un sistem simplu, pe care îl recomand oricui: jucăm game-uri scurte, de patru puncte, iar cine pierde cedează locul. Cei care așteaptă adună mingi, țin scorul sau fac glume, ceea ce, sincer, e jumătate din distracție.

Pentru cei veniți de curând am avut o regulă nescrisă: nu îi punem să joace primii împotriva celui mai bun din echipă. Începem cu schimburi de mingi la fileu, în perechi, fără scor. Abia după un sfert de oră trecem la serviciu și la numărătoare. Fiecare simte că a avansat singur, nu că a fost aruncat în apă.

Nu uităm nici de pauze. Vara, la șapte seara, soarele încă bate pe teren, iar o pauză de cinci minute la umbră, cu apă rece, schimbă tot ritmul. Cine bea apă la timp rămâne în joc până la sfârșit și nu pleacă acasă cu dureri de cap.

La finalul fiecărei serii îi întrebăm pe cei noi ce li s-a părut cel mai greu. De cele mai multe ori răspunsul e același: coordonarea dintre privit mingea și mișcarea picioarelor. Atunci le spunem să nu se gândească la lovitură, ci doar la locul unde va cădea mingea. Se pare că funcționează, pentru că după două sau trei seri apar primele schimburi de câte șase, șapte mingi, iar bucuria de pe fețele lor face tot efortul să merite.

Etica jocului și micile gesturi care fac diferența

Tenisul are o politețe a lui, pe care nu am găsit-o scrisă nicăieri la noi în birou, dar pe care am învățat-o din mers. Dacă mingea ta cade pe terenul vecin, ceri scuze și aștepți să se termine schimbul. Dacă nu ești sigur dacă mingea a fost în teren sau pe margine, dai punctul adversarului. Pare un detaliu mic, dar într-un grup în care oamenii se cunosc abia, gestul acesta spune mai mult decât orice prezentare.

Mai e și tăcerea din timpul serviciului. Nu strigi, nu comentezi, nu te miști în spatele plasei când celălalt aruncă mingea. Noii colegi au prins asta repede, mai repede decât ne-am așteptat, tocmai pentru că observau cum ne purtăm noi, cei mai vechi.

Iar după ultimul punct, strângem mâna peste plasă, chiar și când scorul a fost un dezastru. E un ritual care, de la a treia seară, a început să pară la fel de firesc ca salutul de dimineață pe coridor.

Un colț important îl reprezintă și felul în care vorbim despre greșeli. Nu spunem niciodată că cineva a jucat prost, ci că mingea a fost puțin lungă sau puțin scurtă. Pare o diferență de formulare, însă schimbă tonul întregii seri. Cine se simte în siguranță riscă o lovitură nouă, iar cine riscă învață, iar în tenis, ca și la birou, așa se face progresul.

Ce rămâne după o seară pe teren

Dacă te întrebi de unde poți afla mai multe despre sport, lectură sau idei de timp liber, rubricile de pe Liberta’s Publishing pot fi un punct de plecare, de la cărți până la sfaturi pentru ieșiri în aer liber. Noi am descoperit acolo, între altele, lucruri care ne-au ajutat să ne facem programul pe seară.

Tenisul nu ne-a făcut mai buni la proiecte. Ne-a făcut, însă, mai ușor de abordat unii pentru alții, iar în prima lună de lucru asta schimbă mult.

Ce faci de mâine

Dacă vrei să încerci și tu în echipa ta, sună mâine la terenul din apropiere și întreabă ce ore sunt libere după șase. Adună patru, cel mult opt oameni, cere de la fiecare o rachetă sau un pachet de mingi și stabilește o oră fixă, în aceeași zi a săptămânii. Spune din start că nu e nevoie de experiență și că nimeni nu ține scorul pentru evaluări. Ia apă, o șapcă și un tricou de schimb. Iar dacă prima seară iese strâmb, nu e o problemă: a doua iese deja mai bine, iar a treia o aștepți cu nerăbdare.