Pe Linux instalezi programe în trei moduri principale: din centrul de aplicații al distribuției, din linia de comandă cu managerul de pachete sau prin formate universale precum Flatpak. Cel mai sigur este să începi de la sursele oficiale ale distribuției. Ghidul TehnologiePlus de mai jos parcurge pașii într-o ordine simplă.

Dacă vii dinspre Windows, felul de instalare poate părea neobișnuit, dar este mai curat: programele vin dintr-un depozit verificat, nu din fișiere descărcate la întâmplare. Mai multe explicații despre sistemele de operare găsești în ghidurile TehnologiePlus despre calculatoare.

Pasul 1: afli ce distribuție folosești

Comenzile diferă în funcție de familia distribuției. Ubuntu, Debian și Linux Mint folosesc pachete .deb și comanda apt. Fedora folosește dnf, iar Arch Linux folosește pacman. Dacă nu ești sigur, caută în setările sistemului informațiile despre versiune.

Pasul 2: încearcă mai întâi centrul de aplicații

Cea mai simplă metodă este magazinul grafic al distribuției. Cauți programul după nume, apeși pe instalare și introduci parola contului. Nu ai nevoie de comenzi, iar actualizările vin ulterior împreună cu cele ale sistemului. Este metoda recomandată pentru începători, pentru că mesajele sunt în limba ta și poți vedea descrierea programului înainte să-l instalezi.

Pasul 3: folosește managerul de pachete

Pentru mai mult control, deschizi terminalul. Pe sistemele bazate pe Debian, întâi actualizezi lista de pachete cu „sudo apt update”, apoi instalezi programul cu „sudo apt install nume-program”. Pentru eliminare folosești „sudo apt remove nume-program”. Principiul este același și la celelalte distribuții, doar comanda diferă.

Avantajul major este că managerul rezolvă singur dependențele, adică bibliotecile de care are nevoie programul, și le actualizează odată cu sistemul.

Pasul 4: apelează la Flatpak sau la alte formate universale

Dacă un program nu există în depozitul distribuției sau ai nevoie de o versiune mai nouă, poți folosi un format universal. Flatpak și Snap pun programul într-un pachet autonom, care funcționează pe mai multe distribuții. Compromisul este un spațiu ocupat mai mare și, uneori, o integrare mai puțin fină cu restul sistemului.

Cât de sigur este fiecare mod

  • depozitul oficial al distribuției: cea mai sigură variantă, cu pachete verificate;
  • magazinul de aplicații: în general sigur, cu aceleași surse oficiale;
  • Flatpak și Snap: sigure dacă folosești depozite cunoscute;
  • fișiere descărcate de pe site-ul programului: utile, dar verifică proveniența;
  • scripturi copiate din forumuri: evită-le dacă nu înțelegi ce fac.

Greșeli de evitat

Nu rula comenzi copiate fără să le citești și nu adăuga depozite necunoscute doar pentru că un tutorial o cere. Evită și instalarea de pachete cu forța, ocolind verificarea dependențelor, pentru că poate strica sistemul. Dacă ceva nu merge, citește mesajul de eroare: de obicei îți spune ce lipsește.

După ce ai instalat programe de bază, merită să vezi ce alte aplicații utile există; pe secțiunea Software de pe TehnologiePlus găsești idei de programe și explicații despre cum le alegi.

Recomandare practică

Instalează tot ce poți din centrul de aplicații sau din depozitul oficial și folosește Flatpak doar când este nevoie. Actualizează sistemul periodic și șterge programele pe care nu le mai folosești. Pentru alte ghiduri despre sisteme și software, revino la TehnologiePlus. Dacă ai nevoie de un program anume și nu știi cum se numește pachetul, caută numele lui în depozit, înainte să cauți un fișier de instalare pe internet.